Băsescu îşi pune Ucraina în cap
Ministrul Afacerilor Externe al Ucrainei, Viktor Ograzko, a declarat recent, în urma unor declaraţii ale preşedintelui român Traian Băsescu, că autorităţiile de la Kiev nu au de gând să ia în considerare afirmaţiile liderului român cu privire la un schimb de teritorii, prin includerea Transnistriei în componenţa Ucrainei contra transmiterii către Republica Moldova a teritoriilor din sudul Ucrainei.
Oficialul ucrainean a deplâns, totodată, faptul că nu toate forţele politice de la Bucureşti susţin ideea semnării unui tratat de bază moldo-român cu privire la frontiera de stat, el subliniind faptul că Kievul consideră Moldova ca fiind un stat suveran şi independent cu care intenţionează se semneze în curând un tratat privind frontiera de stat, subiect care astfel va fi închis pentru totdeauna, precum şi problema delimitării graniţei între Ucraina şi Republica Moldova.
Aceste intervenţii ale Kievului vin pe fondul declaraţiilor lui Vladimir Putin de la Consiliul NATO-Rusia din cadrul summitului NATO de la Bucureşti. Atunci Putin a declarat că o treime din populaţia Ucrainei este de etnie rusă, existând regiuni în care trăiesc doar ruşi, cum ar fi Crimeea, unde peste 90% sunt ruşi. În opinia lui Putin, Ucraina de astăzi este o creaţie realizată în timpuri sovietice, ea primind teritorii de la Polonia, Cehoslovacia şi România şi având şi în prezent unele probleme teritoriale nerezolvate, cum ar fi cele cu România de la Marea Neagră.
Putin a continuat spunând că Ucraina a primit teritorii imense de la Rusia, în est şi sud, şi că, ţinând cont de limita teritorială adevărată a statului ucrainean, atunci acesta nu ar fi nici pe departe un stat atât de mare precum este astăzi. Liderul rus a mai subliniat că Rusia nu poate ignora interesele Moscovei în zonă, deoarece în Ucraina trăieşte un număr important de ruşi, iar interesele acestora trebuie apărate şi reprezentate de Moscova în cadrul acestui stat artificial construit care este Ucraina.
La declaraţiile lui Traian Băsescu au reacţionat şi extremiştii ucraineni, care, prin vocea lui Nestor Sufrici, deputat în Rada Supremă din partea Partidului Regiunilor, au declarat că afirmaţiile preşedintelui român reprezintă o absurditate şi un marasm, cerându-se o replică din partea liderului de la Kiev, Viktor Iuşcenko. Aceste declaraţii ale extremiştilor au fost salutate de Congresul Naţionaliştilor Ucraineni, principala formaţiune politică neonazistă din legislativul de la Kiev care a venit, şi ea, cu o iniţiativă absurdă privind organizarea de manifestaţii şi acţiuni violente împotriva intereselor româneşti din Ucraina.
Se pare că Băsescu are cu cine să se ia de mână, pentru că un lider de stat nu face astfel de declaraţii fără să-i pese de consecinţe şi de situaţia în care îi pune pe românii din Ucraina, care, de altfel, sunt oropsiţi şi fără "ajutorul" lui Traian Băsescu.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.