Barroso susţinut un nou mandat la conducerea CE
Premierul britanic Gordon Brown a declarat ieri că îl susţine pe portughezul Jose Manuel Barroso pentru un al doilea mandat la conducerea Comisiei Europene, într-o conferinţă de presă comună la Londra, relatează AFP.
"Îl susţinem nu numai în calitate de preşedinte actual al Comisiei Europene, ci şi în cadrul alegerii viitorului preşedinte al Comisiei Europene", a declarat Brown, după o întrevedere cu Barroso. La rândul său, preşedintele francez Nicolas Sarkozy nu a avut o poziţie clară în privinţa intenţiei sale de a-l susţine sau nu pe Barroso. "Îmi place mult de Barroso, îmi place să lucrez cu el, am încredere în el şi în Comisie", a dat asigurări preşedintele francez la începutul lui martie. Însă, evocând noul referendum pe tema Tratatului de la Lisabona, pe care Irlanda a promis să îl organizeze până în noiembrie, el a apreciat că ar fi mai bine, înainte de desemarea noului preşedinte al Executivului european, "ca irlandezii mai degrabă să voteze decât să decidă înainte de a vota (...)".
Comentarii
Nu există nici un comentariu.