Barack Obama vizitează Orientul Mijlociu
Candidatul democrat la preşedinţia Statelor Unite, Barack Obama, a sosit ieri la Amman, în cadrul turneului său în Orientul Mijlociu, relatează AFP. Obama efectuase anterior o vizită de două zile în Irak. El s-a întâlnit în cursul serii cu regele Abdullah al II-lea al Iordaniei, potrivit unor oficiali iordanieni. Ulterior, este aşteptat în Israel.
Un atac cu buldozer a avut loc ieri în Ierusalimul de Vest, pe strada pe care se află hotelul unde urmează să fie cazat Barack Obama, candidatul democrat la preşedinţia SUA, a anunţat poliţia citată de Reuters. "Şoferul buldozerului a părăsit un şantier de construcţii şi a lovit două maşini", a precizat un purtător de cuvânt al poliţiei. "Un civil care a văzut ce se întâmplă l-a împuşcat. Buldozerul şi-a continuat drumul. O patrulă de poliţie... a continuat să tragă iar teroristul a fost ucis", a explicat purtătorul de cuvânt. "O altă persoană a fost rănită", a adăugat el. Un atac similar produs la Ierusalim a cauzat moartea a trei israelieni în urmă cu trei săptămâni. Şoferul palestinian implicat în atacul de la 2 iulie a fost împuşcat mortal de un soldat şi de poliţie.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.