Preşedintele ales al Statelor Unite, Barack Obama, îşi va reuni luni echipa de securitate naţională, în prezenţa viitorilor deţinători ai portofoliilor Afacerilor Externe şi Apărării, a anunţat echipa de tranziţie a lui Obama, citată de AFP.

La reuniune vor participa vicepreşedintele ales Joe Biden, secretarul de Stat desemnat Hillary Clinton, secretarul Apărării, Robert Gates, şi viitorul procuror general, Erich Holder, conform unui comunicat al echipei de tranziţie. Printre participanţi se vor număra şi secretarul pentru Securitate Internă desemnat, Janet Napolitano, şeful Statului Major Interarme Michael Mullen, viitorul ambasador la ONU, Susan Rice, precum şi directorul comunităţii de informaţii, Mike McConnell şi consilierul desemnat pentru Securitate Naţională, Jim Jones. Reuniunea, a cărei oră de desfăşurare nu a fost anunţată, va avea loc înaintea unei conferinţe de presă consacrate energiei, programată pentru ora 22.00 GMT (24.00, ora României).
În cursul conferinţei de presă, Obama urmează să anunţe numele viitorului secretar pentru Energie. Presa americană a scris că preşedintele ales îl va nominaliza pentru această funcţie pe Steven Chu, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică şi susţinător al cercetării în domeniul energiilor regenerabile şi alternative.