Aterizare de urgenţă a unui avion pe un râu din Siberia
Cel puţin cinci persoane au murit şi altele au fost rănite, după ce un avion An-24 a efectuat, ieri, o aterizare de urgenţă pe râul Ob din Siberia, au declarat surse din Departamentul rus pentru Situaţii de Urgenţă. Aparatul de zbor a fost distrus integral în urma aterizării de urgenţă. Avionul companiei Angara a aterizat pe râu la aproximativ 14 kilometri de oraşul Strejhevoi, în regiunea Tomsk, după un incendiu la motor. Poliţia a ajutat la evacuarea persoanelor din avion, în timp ce acesta se scufunda. Potrivit unui oficial din comisia de investigaţii, Vladimir Markin, la bordul avionului se aflau în total 33 de persoane. Cinci dintre acestea au murit, iar patru sunt în stare gravă.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.