Cel puţin 13 persoane au murit şi alte 60 au fost rănite luni într-un atentat sinucigaş care a distrus un imobil al poliţiei din Lahore, atacul fiind revendicat de talibanii aliaţi ai al-Qaida, relatează AFP. În jurul orei locale 8.00, un kamikaze a pătruns cu maşina plină cu explozibil în apropierea unei clădiri a poliţiei antiteroriste. Deflagraţia a fost atât de puternică încât a distrus în totalitate imobilul de două etaje şi o parte a unei şcoli coranice din apropiere. Armata a lansat recent mai multe operaţiuni în zonele tribale situate la frontiera cu Afganistanul. Avioanele CIA lansează frecvent rachete spre membri ai mişcării lui Osama ben Laden şi talibanilor, printre victime numărându-se şi mulţi civili.