Atentat dejucat în Georgia
Poliţia georgiană a declarat ieri că a dejucat un atentat pregătit de o grupare criminală susţinută de ruşi după descoperirea a două bombe la baza unei clădiri care adăposteşte sediul unei televiziuni private. Cele două dispozitive explozive, care au fost dezamorsate, au fost descoperite miercuri seara, în apropierea postului naţional Imedi TV, care a generat o polemică în martie 2010, după difuzarea unui reportaj fals privind o invazie rusă, a precizat un purtător de cuvânt al Ministerului georgian de Interne. Posesorii bombelor aparţin unei grupări criminale ai cărei membri au fost arestaţi în ultimele luni pentru că au comis atentate în 2010.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.