Arkansas: Doi tineri ucişi în urma unui atac armat
Două persoane au fost ucise şi o alta rănită în urma unui incident armat care a avut loc la Universitatea Central Arkansas din Conway, informează AFP. Unul dintre cei patru suspecţi a fost deja capturat de poliţişti.
Atacul a avut loc duminică în apropierea campusului, iar în incident au fost implicaţi mai mulţi tineri. Una dintre victime a murit pe loc, iar cealaltă la spital. Potrivit unor surse medicale, tânărul care a murit la spital avea 18 ani. Cea de-a treia victimă a fost împuşcată în picior şi în prezent se află în afara oricărui pericol. În urma incidentului, campusul universitar a fost temporar închis. Peste 10.000 de studenţi frecventează Universitatea din Conway.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.