Apropiat al lui Obama, inculpat pentru corupţie
Un om de afaceri considerat un apropiat al lui Barack Obama, Tony Rezko, a fost inculpat pentru corupţie, de procurorul unui tribunal federal din Chicago, Illinois, relatează AFP.
Obama nu a fost acuzat de abuzuri şi nu este vizat în această anchetă. Dar numele candidatului la Casa Albă ar putea să apară în cursul procesului, care urmează să dureze între trei şi patru luni. Rezko, în vârstă de 52 de ani, un donator generos pentru finanţarea campaniilor electorale ale candidaţilor democraţi şi republicani din Illinois, va compărea în faţa unui tribunal federal pentru tentativă de şantaj, fraudă, spălare de bani şi corupţie.
Potrivit procurorului, Rezko şi-ar fi folosit influenţa, obţinută pe lângă responsabilii de stat din Illinois prin donaţii, pentru a favoriza obţinerea de contracte acordate de acest stat de către prietenii şi asociaţii săi. Rezko a recunoscut că le-a oferit bani candidaţilor democraţi şi republicani, dar a negat că ar fi profitat de influenţa sa pentru a obţine contracte.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.