Rusia şi Statele Unite sunt "pe cale de a finaliza un acord" în cadrul negocierilor pentru un tratat de dezarmare nucleară care va înlocui START 1, încheiat în 1991, a anunţat, la Paris, preşedintele rus Dmitri Medvedev. "Suntem pe cale să finalizăm un acord asupra tuturor problemelor abordate în timpul negocierilor", a precizat preşedintele rus, aflat într-o vizită de stat la Paris, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute alături de omologul său francez Nicolas Sarkozy. Tratatul de dezarmare pe care delegaţia rusă şi cea americană îl negociază de mai multe luni la Geneva va înlocui acordul START 1, încheiat în 1991 şi care a expirat la 5 decembrie 2009.