Angela Merkel se va întâlni cu Barack Obama, la Casa Albă
Cancelarul german Angela Merkel se va deplasa la 25 şi 26 iunie la Washington, unde se va întâlni cu preşedintele american Barack Obama pentru a pregăti următorul summit G8, a anunţat ieri adjunctul purtătorului de cuvânt al Guvernului, Thomas Steg, relatează AFP.
Este vorba despre a treia întrevedere a celor doi lideri de la preluarea preşedinţiei de către Barack Obama, la sfârşitul lui ianuarie, după o întâlnire la Baden-Baden în aprilie, cu ocazia summitului NATO, şi vizita preşedintelui american la Dresda şi la Buchenwald la începutul lui iunie.
"Protejarea climei, situaţia din Orientul Mijlociu, din Afganistan şi din Coreea de Nord" se vor număra între subiectele dezbătute, a precizat Steg, adăugând că vor fi realizate pregătiri pentru summitul celor mai industrializate opt ţări din lume (G8) din L'Aquila, în Italia (8-10 iulie).



Comentarii
Nu există nici un comentariu.