Mai mulţi parlamentari americani vor ca Statele Unite să boicoteze deschiderea Jocurilor Olimpice de la Beijing din august. Ei au înaintat Camerei Reprezentanţilor un proiect de lege menit să-l împiedice pe căi legale pe preşedintele George W Bush să fie prezent pe 8 august în capitala chineză.

Parlamentarii au ales această metodă pentru a protesta faţă de autorităţile chineze, acuzate că ar fi înecat în sânge manifestaţiile tibetanilor de la începutul lunii martie. Potrivit textului legii la deschiderea competiţiei de la Beijing nu va fi prezent niciun reprezentant oficial al Statelor Unite, inclusiv preşedintele Bush.
Acesta poate face însă apel la dreptul său de veto în cazul în care legea va fi votată. Liderul american s-a arătat dornic să participe la ceremonia de deschidere de Jocurilor Olimpice, în ciuda cererilor de boicot. Cancelarul german Angela Merkel a anunţat deja că va boicota evenimentul, iar preşedintele Nicolas Sarkozy intenţionează să-i urmeze exemplul.