Altercaţie între poliţie şi manifestanţii opoziţiei georgiene
Poliţia georgiană a dispersat ieri, cu lovituri de baston, zeci de manifestanţi ai opoziţiei care se adunaseră în faţa unui centru de detenţie în Tbilisi, informează AFP.
Acest incident pare să provocat rănirea mai multor persoane în rândul opozanţilor, iar poliţia a confiscat material fotografic de la jurnaliştii prezenţi, pentru a-i împiedica pe aceştia să imortalizeze intervenţia. Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne, Şota Utiaşvili, a declarat că nu dispune de nici un detaliu legat de circumstanţele incidentului. "A avut loc o altercaţie între poliţie şi manifestanţi, dar nu am nici un detaliu suplimentar deocamdată", a spus el. Opoziţia georgiană manifestează din data de 9 aprilie pentru a obţine demisia preşedintelui Mihail Saakaşvili, acuzat de abateri autoritare şi de o proastă gestionare a conflictului cu Rusia în august 2008, soldat cu înfrângerea Georgiei.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.