Alegeri prezidenţiale în Croaţia
Croaţii au votat, ieri, în cel de-al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, pentru a-şi alege cel de-al treilea preşedinte de la independenţa ţării în 1991, care va avea ca misiune integrarea fostei republici iugoslave în Uniunea Europeană, relatează AFP.
Peste 4,4 milioane de alegători, dintre care 400.000 din diaspora, în special din Bosnia vecină, urmeau să aleagă între social-democratul Ivo Josipovici şi primarul Zagrebului, independentul Milan Badici. Toate sondajele realizate după primul tur, de la 27 decembrie, îl prezintă pe Josipovici câştigător. Actualul preşedinte, Stipe Mesici, care conduce Croaţia din 2000 şi a integrat ţara în NATO, în 2009, nu mai poate candida, deoarece Constituţia limitează numărul mandatelor unui şef de stat la două, fiecare de câte cinci ani. Ivo Josipovici, în vârstă de 52 de ani, este candidatul Partidului Social-Democrat (SDP, opoziţia parlamentară). Adversarul său, în vârstă de 54 de ani, conduce capitala Zagreb din 2000. El a fost demis din SDP pentru că şi-a depus candidatura în calitate de independent. Relansarea economică a ţării, afectată de o gravă recesiune, eradicarea corupţiei şi aderarea la Uniunea Europeană înainte de 2012 au fost principalele subiecte în campania electorală. În această republică parlamentară, preşedintele împarte puterile cu Guvernul. Comandant suprem al forţelor armate, şeful statului are în special atribuţii în politica externă şi în nominalizarea şefilor serviciilor de informaţii.

Comentarii
Nu există nici un comentariu.