Birourile de vot s-au deschis ieri în Osetia de Sud, republică separatistă georgiană prorusă care îşi alege Parlamentul în primul scrutin de la războiul ruso-georgian din august, care a condus la recunoaşterea lui de către Moscova, relatează AFP.

Alegătorii şi-au putut exprima votul în 88 de secţii de votare din Osetia de Sud, precum şi în birouri suplimentare deschise în republica rusă vecină, Osetia de Nord, şi la Moscova. Miza scrutinului, în afară de reconstrucţia acestui teritoriu cu 50.000 de locuitori, situat între Rusia şi restul Georgiei, este viitorul preşedintelui Eduard Kokoiti, fost campion de lupte. Patru partide au intrat în cursa pentru cele 34 de mandate de parlamentar, iar alte două, care nu îi sunt loiale lui Kokoiti, nu au fost înregistrate de Comisia Electorală Centrală. Potrivit analiştilor, Eduard Kokoiti încearcă să îşi asigure o largă majoritate în Parlament pentru a putea amenda Constituţia şi a candida pentru un nou mandat în 2010. Din punct de vedere politic, economic şi militar, acest teritoriu se află mai mult decât oricând pe orbita Moscovei, Rusia oferind un ajutor de peste zece miliarde de ruble (230 de milioane de euro) Osetiei de Sud. Peste 80 de observatori internaţionali au supravegheat derularea scrutinului, potrivit Comisiei Electorale Centrale. La rândul său, Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) a refuzat să trimită observatori în Osetia de Sud, republica nefiind recunoscută, la nouă luni de la războiul ruso-georgian, decât de Rusia şi Nicaragua.