Sud-coreenii au mers ieri la urne pentru a-i alege pe cei 299 deputaţi ai Adunării Naţionale, Parlamentul unicameral de la Seul. Deşi sondajele de opinie indicau un avans considerabil al conservatorilor din Marele Partid Naţional în faţa Partidului Unităţii Democratice, formaţiune liberală, comentatorii erau de părere că rezultatul e imprevizibil, deoarece foarte mulţi alegători păreau indecişi.

Aproape 38 dintre cei 49 de milioane de locuitori ai Coreei de Sud erau aşteptaţi în cele peste 13.000 de secţii de votare. Sondajele arătau că mulţi alegători sunt indecişi, astfel încât orice prognoză era, ieri, imposibilă. O eventuală victorie a conservatorilor îi va aduce preşedintelui Lee Myung-bak baza politică necesară pentru a-şi promova agenda îndrăzneaţă, menită să ducă la revitalizarea economiei. Lee a câştigat alegerile prezidenţiale din decembrie anul trecut cu un program care promitea stimularea mediilor de afaceri, consolidarea alianţei strategice cu Statele Unite, dar şi adoptarea unei linii mai dure faţă de Coreea de Nord. Popularitatea sa a scăzut însă, pe fondul deteriorării relaţiilor cu Phenianul, tendinţă care a culminat prin alungarea unor oficiali sud-coreeni dintr-un complex industrial intercoreean şi cu demonstraţiile de forţă ale armatei statului comunist din nord.