Afganistanul vrea garanţii din partea SUA
Preşedintele afgan Hamid Karzai vrea negocierea unui acord de securitate cu Statele Unite care ar garanta angajamentul acestora în Afganistan după începerea retragerii forţelor americane în iulie 2011. În cadrul vizitei efectuate săptămâna aceasta de Karzai la Washington, discuţiile s-au concentrat pe viitorul rol al Statelor Unite în Afganistan şi asupra tipului de cadru juridic care ar putea fi folosit pentru a defini relaţia dintre cele două ţări. Un astfel de acord ar putea viza o perioadă de trei până la cinci ani, a precizat el.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.