Actorul american Ryan O'Neal, starul filmului "Love Story", şi fiul său, Redmond, au fost puşi, miercuri, sub acuzaţie pentru deţinere de droguri, la o lună după ce au fost arestaţi în urma unei percheziţii efectuate în locuinţa lor din Malibu, California, relatează AFP.
Ryan O'Neal, în vârstă de 67 de ani, şi fiul lui, Redmond, în vârstă de 23 de ani, au fost puşi sub acuzaţie în urma unei percheziţii efectuate, pe 17 septembrie, în locuinţa lor din Malibu, aflată la 30 de kilometri la vest de Los Angeles. Cei doi au fost eliberaţi ulterior fără cauţiune. Redmond O'Neal, fiul lui Ryan O'Neal şi al actriţei Farrah Fawcett, celebră pentru rolul ei din "Îngerii lui Charlie", a pledat vinovat în luna iunie, când a fost acuzat de posesie de heroină şi metamfetamină, un drog sintetic foarte puternic. El a fost condamnat ulterior la trei ani de libertate condiţionată. Percheziţia din luna septembrie urmărea să verifice dacă tânărul O'Neal respecta termenii eliberării condiţionate. Conform procurorului din Los Angeles, Ryan O'Neal este acuzat de posesie de metamfetamină, iar fiul său este acuzat de aceeaşi infracţiune, la care se adaugă acuzaţia de posesie ilegală de medicamente eliberabile pe reţetă. Cei doi au fost convocaţi pe 13 noiembrie în faţa tribunalului din Malibu.