Acoperişul Teatrului municipal din Nicosia, cea mai mare instituţie de acest tip din Cipru, s-a prăbuşit, miercuri, în timp ce era închis, a anunţat poliţia joi, informează Reuters.
Teatrul municipal din Nicosia, cu o capacitate de 1.200 de locuri, era programat pentru a găzdui, joi seara, câteva sute de copii care urmau să vadă o piesă pusă în scenă cu ocazia sfârşitului de an şcolar. Săptămâna trecută, clădirea neoclasică a găzduit membrii companiei de balet Balşoi din Rusia. Teatrul a fost renovat în 2004 şi chiar de pe atunci au existat nelinişti în ceea ce priveşte integritatea structurii în unele părţi ale clădirii.