Cel puţin 11 persoane au murit, cinci au fost rănite grav şi alte 20 au suferit răni uşoare, luni, în urma deraierii unui tren regional de pasageri în regiunea Merano din nordul Italiei. "O alunecare de teren a lovit unul dintre cele două vagoane ale garniturii. Bilanţul este de şapte morţi, cinci răniţi grav şi alţi 20 cu răni uşoare", a declarat un reprezentant al pompierilor. Trenul a deraiat în jurul orei locale 09.00. Linia feroviară pe care s-a produs accidentul a fost inaugurată în 2005 şi este considerată ca fiind una dintre cele mai moderne din ţară.