Două persoane au murit în urma prăbuşirii unui avion militar de tip F/A-18, luni, într-un cartier rezidenţial din San Diego, au declarat oficiali citaţi de Los Angeles Times, în ediţia electronică.

Avionul militar s-a prăbuşit luni într-un cartier rezidenţial din San Diego, în statul California, în timp ce pilotul se pregătea să aterizeze la baza aeriană a Puşcaşilor Marini Miramar, a declarat un purtător de cuvânt al Autorităţii aviaţiei civile (FAA). Comandantul poliţiei din San Diego, William Landsdowne, a declarat că o defecţiune a motorului l-a determinat pe pilot să se catapulteze. Potrivit unor oficiali din Corpul Puşcaşilor Marini, pilotul făcea parte dintr-un escadron de instrucţie şi încerca să îndrepte avionul spre un canion nelocuit, pentru a nu se prăbuşi peste case sau pe autostrada 805, aflată în apropiere. Acesta decolase de pe portavionul Abraham Lincoln. Oficiali citaţi de Los Angeles Times au declarat că două persoane au murit. Poliţia şi pompierii au afirmat că cel puţin o casă a fost distrusă şi alta avariată.