Ministerul rus al Apărării a anunțat miercuri că echipele de scafandrii au recuperat al doilea înregistrator de zbor a avionului militar prăbușit în Marea Neagră și care s-a soldat cu decesul tuturor celor 92 de persoane de la bord.
Externe
Ucraina se dezice de comunism şi îmbracă naţionalismul - Lenin doborât de pe soclu
În Ucraina au fost date jos de pe soclu anul acesta 1.320 de statui ale lui Lenin și aproximativ 51.500 de străzi ce făceau referire la comunism au fost redenumite în cadrul unei vaste inițiative prin care se urmărește detașarea de tot ce înseamnă trecutul sovietic.
- 27 Decembrie 2016
- Citeste
Corul Armatei Roşii - O tragedie la Marea Neagră
Un repertoriu muzical variat, prezenţa unui corp de balet fermecător, dansuri autentice, zeci de costume impresionante, charismă, talentul şi pasiune totală. Iată cuvintele care descriu ansamblul Alexandrov, Corul Armatei Roşii.
- 26 Decembrie 2016
- Citeste
Preşedintele a făcut anunţul în contextual tensiunilor dintre Moscova şi Washington - Putin vrea consolidarea arsenalului nuclear
Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a ordonat ieri, în contextul tensiunilor cu SUA, consolidarea arsenalului nuclear şi dezvoltarea unor rachete capabile să distrugă orice sistem antirachetă, o referire la elementele antibalistice NATO, instalate inclusiv în România.
- 22 Decembrie 2016
- Citeste
Tragedia din Berlin, un act de răzbunare pentru atacurile din Siria - SI revendică atentatul
Reţeaua teroristă Stat Islamic, care ocupă teritorii în Siria şi Irak, a revendicat, marţi seară, atacul terorist cu camion comis luni seară la un târg de Crăciun din Berlin, soldat cu 12 morţi şi zeci de răniţi.
- 21 Decembrie 2016
- Citeste
Bilanţul victimelor a ajuns la 12 morţi şi aproape 50 de răniţi - Atac terorist la Berlin
Șoferul unui camion a intrat "intenționat" într-un grup de oameni, la un târg de Crăciun din Berlin, omorând cel puțin 12 persoane și rănind alte aproape 50, a anunțat Poliția germană, care a precizat că ancheta indică că ar fi vorba de un "act terorist", scrie site-ul agenției de știri AP.
- 20 Decembrie 2016
- Citeste
Cel puţin 16 militari ruşi se află în stare critică - Avion militar prăbușit în Siberia
Un avion militar de transport rus, cu aproape 40 de persoane la bord, s-a prăbușit în nord-estul Siberiei, potrivit unei surse din cadrul forțelor de securitate, care a anunțat că s-a inițiat o amplă operațiune de salvare, iar cel puțin 16 militari se află în stare critică, însă nu au fost anunțate decese, relatează agenția Tass.
- 19 Decembrie 2016
- Citeste
Președintele Moldovei cere ajutorul Moscovei - Moldoveni românizați prin burse de studiu
Președintele ales al Republicii Moldova, Igor Dodon, consideră că oferirea de burse de studii tinerilor moldoveni din partea României este o politică de românizare și susține că Rusia ar urma să se implice în această situație și să facă mai mult pentru a stopa românizarea, inclusiv prin oferirea unui număr mai mare de burse pentru tinerii din Republica Moldova.
- 18 Decembrie 2016
- Citeste
Aniversare promovată pe reţelele de socializare - Papa Francisc, 80 de ani
Papa Francisc împlineşte astăzi 80 de ani. În ciuda vârstei înaintate, suveranul pontif nu pare să renunţe la planul său de a remodela Biserica Catolică pentru a-i reflecta versiunea sa de compasiune şi umilinţă.
- 16 Decembrie 2016
- Citeste
Aniversare promovată pe reţelele de socializare - Papa Francisc, 80 de ani
Papa Francisc împlineşte astăzi 80 de ani. În ciuda vârstei înaintate, suveranul pontif nu pare să renunţe la planul său de a remodela Biserica Catolică pentru a-i reflecta versiunea sa de compasiune şi umilinţă.
- 16 Decembrie 2016
- Citeste


