Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, însoţit de Prima Doamnă Melania Trump, i-a primit marţi la Casa Albă cu 21 de salve de tun pe omologul său francez, Emmanuel Macron, şi soţia sa, Brigitte.
Externe
CE vrea să redirecţioneze fonduri destinate ţărilor central şi est-europene - „Amendă” pentru politici anti-UE
Comisia Europeană intenţionează să redirecţioneze fonduri de coeziune de zeci de miliarde de euro de care beneficiază state central şi est-europene spre ţări afectate de crize financiare, precum Grecia şi Spania, afirmă surse de la Bruxelles citate de Financial Times.
- 23 Aprilie 2018
- Citeste
Kim Jong-un a anunţat suspendarea testelor balistice sau nucleare - Program nuclear suspendat
Kim Jong-un, liderul suprem al Coreei de Nord, a anunţat, sâmbătă, că ţara sa nu va mai efectua teste nucleare sau balistice şi va închide un centru nuclear din nordul ţării.
- 22 Aprilie 2018
- Citeste
Zeci de răniți la Salzburg - S-au ciocnit două trenuri
Două trenuri de pasageri s-au ciocnit, azi dimineață, în zona gării principale din orașul austriac Salzburg, în urma accidentului fiind rănite cel puțin 35 de persoane, au anunțat autoritățile și presa locală.
- 20 Aprilie 2018
- Citeste
Emmanuel Macron şi Angela Merkel vor reformă - Europa, într-un moment crucial
Uniunea Europeană trebuie reformată, pentru a putea face faţă provocărilor de nivel global care ameninţă suveranitatea comunitară, afirmă preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, şi cancelarul Germaniei, Angela Merkel.
- 19 Aprilie 2018
- Citeste
Înainte cu un an şi jumătate de termen, alegeri anticipate în Turcia
Preşedintele turc, Recep Tayyip Erdogan, a anunţat ieri alegeri anticipate legislative şi prezidenţiale pentru data de 24 iunie, cu un an şi jumătate înainte de alegerile la termen.
- 18 Aprilie 2018
- Citeste
Preşedintele francez denunţă naţionalismul şi populismul - Riscul unui război civil în Europa
Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a denunţat, în Parlamentul European, tendinţele naţionaliste şi populiste, susţinând că există riscul unui „război civil” în Europa şi subliniind că soluţia „nu este democraţia autoritară, ci autoritatea democraţiei”.
- 17 Aprilie 2018
- Citeste
Deşi Macron susţine că l-a convins pe Donald Trump, SUA se vor retrage din Siria
Președintele american Donald Trump vrea în continuare ca forțele SUA din Siria să se întoarcă acasă cât mai curând posibil, a anunțat Casa Albă, la câteva ore după ce președintele francez Emmanuel Macron susţinea contrariul.
- 16 Aprilie 2018
- Citeste
Rezoluţia de condamnare a atacurilor din Siria, respinsă - Înfrângere pentru Rusia
Membrii Consiliului de Securitate al ONU au votat împotriva adoptării unui proiect de rezoluție ce prevedea condamnarea acțiunii militare efectuate de Statele Unite, Marea Britanie și Franța în Siria, catalogată drept o „agresiune” împotriva Siriei.
- 15 Aprilie 2018
- Citeste
Donald Trump va discuta cu Emmanuel Macron și Theresa May - Ripostă la atacul chimic din Siria
Președintele american Donald Trump nu a luat deocamdată o decizie privind o intervenție militară în Siria și va discuta cu președintele francez Emmanuel Macron și cu premierul britanic Theresa May despre riposta la atacul chimic din orașul Duma.
- 13 Aprilie 2018
- Citeste


