Secretarul de Stat american, Hillary Clinton, a ajuns sâmbătă dimineaţă într-o vizită-surpriză la Bagdad, într-un moment în care Irakul se confruntă cu cel mai grav val de violenţă înregistrat de la începutul anului, informează AFP.

Autorităţile sanitare mexicane au înregistrat, începând din 13 aprilie, 81 de decese a căror cauză ar putea fi gripa porcină, în 20 din cazuri diagnosticul fiind confirmat, a declarat, sâmbătă, ministrul mexican al Sănătăţii, Jose Angel Cordova, citat de AFP. Alte 1.324 de persoane sunt menţinute sub supraveghere medicală, a precizat el.
Ucraina a adus un omagiu, în noaptea de sâmbătă spre duminică, victimelor accidentului nuclear de la Cernobîl, cel mai grav incident nuclear din istoria nucleară civilă, produs cu 23 de ani în urmă, relatează AFP.