Bilanţul naufragiului unui feribot care a lovit în noaptea de luni spre marţi o barjă petrolieră în Bangladesh a ajuns la 105 morţi, au anunţat autorităţile locale.

Feribotul Shariatpur 1 s-a scufundat în fluviul Meghna, la aproximativ 40 de kilometri sud-est de capitală, Dacca. „Scafandrii au efectuat căutări în interiorul cabinelor şi pe puntea inferioară şi au găsit zeci de cadavre. Efectuăm căutări atente în ficare parte a feribotului, dar majoritatea persoanelor care lipsesc au fost deja găsite", a adăugat Hossain. „Echipele noastre inspectează de asemenea fluviul în aval, în căutarea de cadavre", a mai precizat el. Sute de persoane rude cu victimele s-au adunat pe malurile fluviului, pentru a urmări opraţiunile de recuperare şi identificare. „Este mama mea, este mama mea", spunea plângând un băiat, în vârstă de zece ani, văzând cadavrul unei femei purtând burka, în timp ce era adusă de scafandri. Potrivit mărturiilor celor salvaţi, feribotul a început să se scufunde la câteva minute după coliziune. Pasagerii, majoritatea dormind, nu au avut timp să se salveze. Nava transporta aproximativ 200 de persoane. Autorităţile au anunţat doar 35 de supravieţuitori, salvaţi de un feribot care naviga în apropiere. Accidentele în care sunt implicate vapoare, provocate din cauza nerespectării normelor de securitate şi supraaglomerării, sunt frecvente în Bangladesh, o ţară traversată de 230 de cursuri de apă. Milioane de persoane depind de navigaţia fluvială sau maritimă pentru a se deplasa în această ţară, care este una dintre cele mai sărace din lume. În aprilie 2011, 32 de persoane, majoritatea femei şi copii, au murit în naufragiul unui feribot pe un fluviu din estul ţării. Nava s-a lovit de epava unui cargou scufundat cu câteva zile înainte. Potrivit autorităţilor fluviale, peste 95% din flota de nave de talie mică şi medie nu respectă normele minime de securitate.