Preşedintele Barack Obama a promis marţi americanilor reformă şi rigoare, dându-le asigurări că ţara va ieşi mai puternică din cea mai gravă criză economică din ultimele decenii, relatează AFP.

"Economia noastră este slăbită, iar încrederea noastră afectată; trăim vremuri dificile şi nesigure, dar în această seară doresc ca toţi americanii să ştie un lucru: vom reconstrui, vom readuce stabilitate, iar Statele Unite vor ieşi mai puternice decât înainte", a declarat Obama, în discursul său solemn adresat celor două Camere reunite ale Congresului şi tuturor americanilor. El a reiterat necesitatea unor "sacrificii" pentru a reduce la jumătate, până la finalul mandatului său, deficitul federal, care ar putea depăşi 1.500 de miliarde de dolari anul acesta. Obama s-a folosit de acest prilej şi de acest discurs echivalent cu alocuţiunea anuală privind Starea Naţiunii, pentru a-şi exprima dorinţa de a duce la bun sfârşit, anul acesta, o amplă reformă a serviciilor sociale. Obama a promis să investească în noi tehnologii şi în energia regenerabilă, pentru a construi o economie nouă, făcând presiuni asupra Congresului să îi prezinte noi reglementări în domeniul financiar şi o lege care să impună cote pentru emisiile de gaze cu efect de seră. El le-a transmis americanilor că nu trebuie să se teamă pentru depozitele lor bancare şi că "sistemul lor financiar va continua să funcţioneze", adăugând că va avea grijă ca băncile să dispună de suficienţi bani pentru a încuraja consumul. În faţa oficialilor americani, a ambasadorilor străini, a oficialilor militari de rang înalt, a judecătorilor Curţii Supreme, dar şi a întregii ţări prin intermediul televiziunii, preşedintele american a dat startul guvernării sale. Într-o oră, toate persoanele prezente în sală - atât democraţi, cât şi republicani - s-au ridicat de peste 30 de ori pentru a-l aplauda pe preşedinte.