"Moştenirea lui Bush", prezentată într-o expoziţie itinerantă
O expoziţie itinerantă, la bordul unui autobuz parcat marţi în apropiere de Casa Albă, prezintă un bilanţ critic şi ironizează administraţia George W. Bush, relatează AFP.
Expoziţia, intitulată "Moştenirea lui Bush" după cum scrie pe autobuz, este organizată de asociaţia Americani Uniţi pentru Schimbare. "Ideea nu este de a-l critica pe Bush ca persoană, ci de a arăta cum acesta a fost ajutat de Congres pentru a crea toate aceste dezastre pe care le puteţi vedea în autobuz", a declarat Julie Blust, responsabil cu comunicarea. Expoziţia itinerantă, care a debutat la Washington, va traversa 150 de oraşe americane în cinci luni. Organizatorii îşi propun să arate "cele mai grave eşecuri" ale administraţiei Bush, prezentând războiul din Irak, creşterea preţului la petrol şi gestionarea efectelor ciclonului Katrina din 2005. Din expoziţie face parte şi o pompă de alimentare cu carburant, care poartă eticheta "Carburant Cheney-Bush", iar prin intermediul unor programe interactive incluse, poate fi calculat costul carburantului folosit de maşina personală în prezent, comparativ cu preţul achitat în 2000, înainte ca George W. Bush să ajungă la Casa Albă.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.