Ziua Mondială a Diabetului - Semnale de alarmă, colorate pe cer
Ieri, de Ziua Mondială a Diabetului, cerul Oradiei a fost brăzdat de zeci de baloane lansate de membrii Centrului de Diabet Oradea şi Cluburile Lions Oradea şi Lions Oradea 22, prin care s-a dorit atragerea atenţiei asupra pericolului pe care o reprezintă diabetul zaharat.
În fiecare an, pe data de 14 noiembrie, se sărbătoreşte în lumea întreagă Ziua Mondială a Diabetului, zi în care se urmăreşte conştientizarea omenirii cu privire la riscurile majore pe care le poate genera o astfel de boală. Nici Oradea nu a stat de o parte, alăturându-se campaniei de prevenire declanşată în mai multe oraşe din ţară şi străinătate. Astfel înarmaţi cu zeci de baloane, membrii Centrului de Diabet Oradea şi Cluburile Lions Oradea şi Lions Oradea 22 s-au reunit pe Corso, în zona statuii lui Aurel Lazăr. Parte din baloanele aduse cu ei au fost lansate spre cer, iar altele au fost oferite copiilor care se aflau în treacăt prin zonă. În schimb, părinţilor li s-au pregătit peste 200 de fluturaşi cu informaţii privind prevenţia şi pericolul la care se expun, dacă se îmbolnăvesc. "Azi este Ziua mondială de luptă împotriva diabetului. Am adus cu noi baloane de culoare albastră, care este culoarea diabetului, pe care le vom înălţa, dar le vom oferi şi copiilor", a declarat Irina Crişan, preşedinte zonal Lions Oradea, organizaţia de femei. După această campanie de informare derulată pe Corso, organizatorii manifestării, Centrul de Diabet Oradea şi Cluburile Lions Oradea şi Lions Oradea 22, s-au deplasat într-un centru comercial unde au continuat acţiunile cu o testare gratuită a glicemiei. Ultimele statistici privind sănătatea populaţiei arată o creştere îngrijorătoare a incidenţei acestei boli în rândul populaţiei din România. În plus, această afecţiune continuă să afecteze copiii cu vârste între un an şi jumătate şi 13 ani. Dacă în anul 2011, procentul bolnavilor de diabet era de 5,3%, majoritatea în judeţele din nord-vestul şi centrul ţării, la ora actuală procentul a crescut la 11,6 %. Concluziile ultimelor analize arată că două milioane de români au diabet zaharat şi trei milioane de români au prediabet. Noua hartă mai arată că cei mai mulţi bolnavi sunt în sudul României, în special în Muntenia, Moldova şi Oltenia.



Oferte de lucru urgente! Incheiati imediat contract legal si incepeti rapid o activitate noua, usoara, serioasa si profitabila! Foarte multi oameni au inceput deja sa lucreze! Seriozitatea noastra este absoluta! Primele castiguri au fost deja acordate! NU este joc piramidal sau MLM! Avem nevoie de operatori online care sa lucreze 3 ore pe zi si sa castige 300 dolari lunar! Pentru a afla detalii,trimiteti textul "Info" la adresa de email: silviosu@yahoo.com
Oferta locuri de munca legale! Tot mai multi oameni lucreaza acum cu noi, convinsi de seriozitatea noastra! Contract legal si oferit imediat! Dovada platii! Au fost trimise deja primele castiguri! NU e vorba despre joc piramidal sau despre MLM! Lucrati ca operator online, 3 ore pe zi, si incasati 300 dolari lunar! Pentru mai multe detalii, trimiteti textul ”Info” la adresa de email: evakiss1956@gmail.com