Ziua Mediului marcată în şcolile orădene
Pentru a marca Ziua Mediului, care a fost instituită pe data de 5 iunie 1972 de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite, pentru celebrarea Conferinţei "Ecologia Umană" de la Stockholm, Agenţia de Protecţia Mediului în parteneriat cu Primăria municipiului Oradea a organizat o serie de acţiuni în şcolile orădene.
Marcarea Zilei Mondiale a Mediului reprezintă un binevenit semnal şi un îndemn de a acţiona unitar pentru salvarea patrimoniului nostru natural, pe care avem datoria de a-l lăsa nealterat generaţiilor viitoare. Programul activităţilor de ieri din municipiul Oradea s-a desfăşurat sub sloganul "Schimbă-ţi obiceiurile! Şi tu poţi contribui la reducerea emisiilor de CO2". În cadrul acestuia, una dintre activităţi a constat în realizarea unor campanii educaţionale în şcoli privind schimbările climatice şi încălzirea globală, care s-au desfăşurat sub sloganul "Împreună, pentru viitor". La Liceul Pedagogic "Iosif Vulcan", elevii claselor a VI-a A şi B, însoţiţi de profesoarele Maria Lucaciu şi Kiraly Eva, au urmărit printr-o prezentare în Power Point schimbările climatice care afectează planeta. "Elevii au avut posibilitatea să urmărească în prezentare şi în filmuleţele pregătite câteva dintre efectele globale ale schimbării climei asupra oamenilor, mediului, dar le-am prezentat şi câteva idei despre ce pot face oamenii de rând pentru a păstra planeta frumoasă pentru urmaşii noştri", a afirmat Timea Mare, reprezentantul APM. Elevii au avut posibilitatea să adreseze şi întrebări şi au primit fluturaşi cu efectele încălzirii globale, dar şi cum pot preveni ei îmbolnăvirea planetei. Tot în cadrul acestei campanii educaţionale, reprezentanţii APM s-au aflat ieri şi la Liceul Teoretic "Onisifor Ghibu".



Comentarii
Nu există nici un comentariu.