Organizaţia Naţiunilor Unite a apreciat, în anul 1990, că este necesar ca statele lumii să omagieze generaţiile vârstnice pentru contribuţia lor la dezvoltarea societăţii, la progresul omenirii. Decizia ONU arată că trebuie recunoscut dreptul vârstnicilor de a se bucura de munca lor din tinereţe. Şi mai mult decât atât, este vorba despre recunoaşterea rolului jucat de aceşti oameni în parcursul social şi tratarea acestui moment ca un reper aparte pe harta evenimentelor mondiale.

În această zi, s-ar cuveni să cinstim, măcar cu o vorbă bună, cu un cadou, pe cei de vârsta a treia, care ne sunt părinţi, bunici, rude sau cunoştinţe şi care ne-au ocrotit, ne-au mângâiat, ne-au îndrumat paşii. Dar după ce ziua de sărbătoare a trecut, vin restul zilelor, pline de necazuri, de nevoi, când majoritatea vârstnicilor sunt nevoiţi să trăiască la limita cea mai de jos a existenţei. În loc de o bătrâneţe senină şi demnă, după ani de muncă, vârstnicii sunt umiliţi prin cozi interminabile la farmacii sau la medicii de familie. În loc să se bucure de copii şi nepoţii lor, cei vârstnici sunt puşi în situaţia nedemnă de a fi povară pentru aceştia fiindcă din pensiile pe care le primesc nu-şi pot achita nici măcar cheltuielile de întreţinere.
Toate guvernele care s-au perindat după 1990 şi până în prezent la cârmuirea ţării, fără excepţie, au manifestat prea puţină atenţie şi grijă faţă de suferinţele şi doleanţele vârstnicilor, se promite mereu, fără ruşine, dar de făcut nu se face nimic sau aproape nimic.

Speranţe? Dacă nici speranţe nu am avea! Aşteptăm ca, după valorile materiale realizate prin munca noastră, să primim atât încât să ni se asigure o bătrâneţe demnă. Doresc din tot sufeltul celor de o seamă cu mine multă sănătate, bucurie, alături de cei dragi şi o rază de soare caldă pentru a avea tăria de a mai sărbători încă multe zile de 1 octombrie.