Ziua Internaţională a Muzeelor
Evenimentul principal oferit în această zi este expoziţia intitulată „Doi pictori veneţieni la Oradea: Marcello şi Paolo Leoncini", doi artişti plastici contemporani italieni ce şi-au propus ca în creaţiile lor să vizualizeze spiritul celebrului oraş care, de-alungul mileniului al II-lea, şi în continuare, a fost şi rămâne un centru cultural-artistic de excepţie în Europa şi nu numai. Deschiderea expoziţiei va avea loc astăzi, 18 mai, de la ora 18.00, la Secţia de Artă a Muzeului Ţării Crişurilor (Palatul Baroc, B-dul Dacia 1-3), în prezenţa unor membri ai familiei - Paulo Leoncini, care este fiul lui Marcello Leoncini, şi care expune alături de tatăl său, precum şi Francesco Leoncini, profesor universitar la Universitatea Ca' Foscari din Veneţia. Cu acest prilej, vor vorbi despre opera artistică a celor doi: dr. Aurel Chiriac, directorul complexului muzeal orădean, şi Ioan Moldovan, directorul Revistei „Familia".
Tot astăzi, 18 mai, de la ora 19.30, la Muzeul Ţării Crişurilor (B-dul Dacia nr. 1-3), în Sala de Onoare a Palatului Baroc, va avea loc o seară de gală - un concert sub genericul „O istorie de demult", susţinut de Ansamblul „Flauto Dolce" din Cluj-Napoca. Potrivit organizatorilor, intrarea la concert se face pe bază de invitaţie.
Sunt interesat de spectacolul Ansamblului „Flauto Dolce" din Cluj-Napoca, insa organizatorii au decis ca intrarea la concert se face pe bază de invitaţie. Cine beneficiaza de invitatii, de ce nu organizati in Bazilica, ca ei au scaune si experienta, nu era nevoie de selectie... Tipic romanesc, institutie publica?