Zilele Grupului Şcolar "Andrei Şaguna"
Ca în fiecare an, cu ocazia sărbătorii Sfântului Andrei, elevii şi profesorii de la Grupul Şcolar "Andrei Şaguna" şi-au sărbătorit şi omagiat patronul spiritual al şcolii.
Evenimentul a debutat cu o cuvântare despre personalitatea lui Andrei Şaguna, ţinută de către directorii şi profesorii şcolii, după care au urmat manifestările dedicate evenimentului. Au avut loc concursuri de spoturi publicitare, fizică, istorie, concursuri culinare şi de estetică. Din program nu a lipsit împodobirea bradului de Crăciun, o scenetă umoristică, intitulată "Caragiale în Şcoală", precum şi un bal mascat. Câştigătorii concursurilor au fost răsplătiţi cu diplome şi dulciuri. "Din dorinţa de a conlucra în spirit reciproc avantajos, de a crea o atmosferă de încredere, în scopul cooperării naţionale, şi pentru promovarea culturii poporului român, la propunerea Şcolii "Andrei Şaguna" din Deva, a fost înfiinţată Frăţia A.S., care reuneşte şcoli din România ce poartă numele lui Andrei Şaguna. Suntem mândri de apartenenţa noastră la această înfrăţire şi consider că prin aceasta se continuă, peste veacuri, începuturile realizate de către marele ierarh şi om de cultură Andrei Şaguna", ne-a declarat Gretta Postole, directoarea şcolii. Toate manifestările au fost organizate de către elevii şi profesorii şcolii.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.