Ajunsă la a treia ediţie, Şcoala de meşteşuguri a debutat, sâmbătă, în cadrul Serbărilor Cetăţii Oradea, participanţii având astfel ocazia să îşi încerce îndemânarea, practicând un meşteşug tradiţional din Bihor, sub atenta îndrumare a celor 15 meşteşugari şi artizani prezenţi. Asociaţia "Gata", în parteneriat cu Centrul pentru arii protejate şi dezvoltare durabilă Bihor, Direcţia Patrimoniu Cetate a Primăriei Oradea şi Direcţia Judeţeană pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Bihor derulează, în perioada aprilie - octombrie 2007, proiectul "Campanie de promovare a meşteşugurilor tradiţionale din judeţul Bihor", program finanţat de Fondul Cultural Naţional. Unul dintre punctele campaniei este şi Şcoala de meşteşuguri, ajunsă la a treia ediţie, care a debutat, sâmbătă, în Cetatea Oradea. Nu mai puţin de 15 meşteşugari şi artizani din judeţul nostru au ajuns în cetate, pentru a le arăta orădenilor ce înseamnă arta lor şi cum se realizează obiectele tradiţionale. Olari, ţesătoare, meşteri în lemn, brodeze, creatoare de podoabe populare din mărgele de sticlă, pictori de icoane sau meşteri care împletesc nuiele, papură sau paie, toţi de etnii diferite, au fost îndrumători pentru cei care au dorit să afle cum se duce mai departe tradiţia şi arta populară din judeţul Bihor. Cei care au trecut pragul şcolii şi au dorit să deprindă unul dintre meşteşuguri au lăsat, în schimb, câte o donaţie meşterilor, drept recunoştinţă pentru învăţăturile primite. Orădenii s-au arătat interesaţi de tradiţiile populare, astfel că au venit în număr mare să îi vadă la lucru pe meşterii bihoreni. Potrivit organizatorilor, faţă de ediţiile trecute, anul acesta a crescut numărul meşteşugurilor prezentate, motiv pentru care astfel de activităţi se vor desfăşura şi pe viitor, tinerii de la sate fiind încurajaţi să păstreze această tradiţie. Serbările Cetăţii au continuat sâmbătă cu concerte de muzică medievală, irlandeză, concerte rock, concurs de tras cu arcul şi reprezentaţii de jonglerii cu foc. Duminică, ultima zi a serbărilor, a fost dedicată dansului şi muzicii populare, pe scena din curtea cetăţii evoluând Ansamblul Folcloric Cirşana, Ansamblul Folcloric Bihorul şi invitaţii şi Ansamblul Crai Nou şi Nicolae Furdui Iancu. Punctul final al ediţiei 2007 a fost reprezentat de concertele rock ale formaţiilor Manticora, Timpuri Noi şi Vama.