Vineri 24 octombrie de la ora 19:00 - Artemotion în Crown Pub
După o pauză de câteva luni, TeatrulArtemotion, primul teatru de pub din Oradea, a revenit în atenția prietenilor orădeni și nu numai într-o nouă locație, este vorba de Crown Pub.
Teatrul Artemotion a jucat vineri 17 octombrie 2014, de la ora 19:00, spectacolul „Ca la noi la nimenea" un stand-up comedy realizat după cupletele lui Constantin Tănase în interpretarea actorului Sebastian Lupu acompaniat de Tomi Margittai la pian.
Cupletele marelui Constantin Tănase de o înfiorătoare actualitate au fost prezente tot cu participarea lui Sebastian Lupu la Festivalul de Umor Vaslui, săptămâna trecută, ca un JINGLE viu al festivalului în deschiderea fiecărei seri de spectacol și a fost primit cu ropote de aplauze seară de seară de către cei 700 de vasluieni prezenți în sală.
În această perioadă în care Teatrul „Artemotion" nu a fost prezent în fața spectatorilor orădeni, a susținut reprezentații și la alte festivaluri de teatru din țară: la Baia Mare cu spectacolul „Tanța și Costel", la Râmnicu Vâlcea și Carei - „Ca la noi la nimenea", la Sibiu cu „Să râdem cu Petre și Sebi", Galați cu „Gunoierul"etc. și a mai avut două reprezentații în cadrul FITO secțiunea Fringe.
Teatrul Artemotion vă pregătește noi premiere despre care ei consideră că vor fi cel puțin la același nivel, dacă nu chiar mai bune decât spectacolele prezentate spectatorilor orădeni de cinci ani încoace de când Teatrul Artemotion funcționează cu mare succes în Oradea. Dar până atunci vă invităm să vedeți în noua locație Crown Pub spectacolele produse până acum.
O supercomedie
Următoarea reprezentație pe care Teatrul Artemotion v-o propune în Crown Pub vineri, 24 octombrie, de la ora 19:00, este cea a supercomediei de club „Gunoierul" de Mimi Brănescu, unul dintre cei mai importanți scriitori ai genului, de altfel este şi scenaristul celebrului serial Las Fierbinți, cu actorii Richard Balint, Sebastian Lupu și Mirela Lupu, care sunt de fapt trei din cei patru membri fondatori ai Teatrul Artemotion.
Câteva cuvinte despre supercomedia „Gunoierul"
În piesa lui Mimi Brănescu, gunoierul este filosoful care, tot căutând prin gunoaie, găseşte răspunsuri, descoperă taine ţinute cu grijă, află multe din cele ce sunt ţinute „la secret" de locuitorii unui cartier şi, astfel, îi surprinde pe mulţi.
Cum crezi că un „simplu" gunoier îţi poate întoarce viaţa cu susul în jos? Câte lucruri interesante poţi afla despre o persoană pur şi simplu cotrobăind prin gunoiul său menajer?
Şi dacă după o zi istovitoare de muncă, mergând să arunci gunoiul întâlneşti un individ care îţi prezintă tot soiul de poveşti despre familia ta, poveşti care se transformă treptat în realitate, realitate care se transformă în paranoia, finalul nu poate fi decât unul incitant.
Spectacolul Teatrului Artemotion este provocator și plin de umor, avându-i în distribuţie pe actorii Richard Balint, Sebastian Lupu şi Mirela Lupu.
Rezervările se fac la Crown Pub, str. Teatrului, nr.1-2 sau la tel. 0745/05-74-48; 0724/43-20-81.



Locuri de munca urgente! Incheiati imediat contract legal si incepeti rapid o activitate noua, usoara, serioasa si profitabila! Foarte multi oameni au inceput deja sa lucreze! Seriozitatea noastra este absoluta! Primele castiguri au fost deja acordate! NU este joc piramidal sau MLM! Avem nevoie de operatori online care sa lucreze 3 ore pe zi si sa castige 300 dolari lunar! Pentru a afla detalii,trimiteti textul "Info" la adresa de email: : toonlysmart@yahoo.com