Liderul organizaţiei din Oradea a Uniunii pentru Reconstrucţia României (URR), Daniel Popa, s-a declarat mulţumit de felul în care a fost primită formaţiunea politică din care face parte de către tinerii bihoreni. La sfârşitul săptămânii trecute, la Vadu Crişului, noul partid şi-a mai deschis o organizaţie, formată din 19 tineri, media de vârstă a acestora fiind de 24 de ani. "La deschiderea oficială au participat o mulţime de tineri din localitate şi din împrejurimi, care s-au arătat încântaţi de oferta noastră electorală. De atunci, am primit o mulţime de adeziuni pe internet, care, după cum se ştie, este modalitatea noastră de comunicare cu cei care vor să ne cunoască", a declarat Daniel Popa. URR intenţionează să aibă candidaţi proprii la alegerile locale în acele localităţi în care are deschisă organizaţie. De aceea, până la data alegerilor vor fi deschise mai multe astfel de organizaţii, prima dintre ele fiind cea de la Marghita, unde, conform afirmaţiilor preşedintelui URR Oradea, discuţiile sunt în curs de finalizare.