Pe parcursul a două zile, sâmbătă şi duminică, Uniunea Femeilor Bihor - Filiala Oradea, a organizat, în cadrul mai multor instituţii orădene, o suită de acţiuni dedicate campaniei de combatere a violenţei. Astfel, sâmbătă, în cadrul Liceului Teoretic "Ady Endre" din Oradea, sute de persoane, invitaţi din ţară şi străinătate, precum şi reprezentanţi ai autorităţilor locale, respectiv ai unor instituţii publice şi private din judeţul Bihor, au participat la o suită de evenimente cuprinse în agenda campaniei de combatere a violenţei. Seria manifestărilor a fost deschisă de conferinţa "Femeia contemporană, între tradiţie şi actualitate", prilej cu care diverşi invitaţi au susţinut o serie de lucrări. Temele care au suscitat un real interes au fost: "Femeia, sufletul familiei", "Nunta în satele de pe Crişuri", "Transmiterea tradiţiilor către generaţiile tinere" etc. Conferinţa a fost urmată de o expoziţie de obiecte şi podoabe tradiţionale din Bihor şi Hajdu Bihor - Ungaria. Totodată, cei prezenţi au putut asista la un program cultural-artistic, care a reunit ansambluri şi interpreţi din Oradea şi Ungaria. Astfel, au încântat publicul trupa de majorete din Ungaria, precum şi reprezentanţii Palatului Elevilor şi Copiilor din Oradea: Cercul de Estradă, trupele de dans modern şi gimnastică ritmică şi, nu în ultimul rând, elevii din cadrul cercului de muzică şi dansuri populare. Ieri, la sediul Partidului Conservator - Filiala Oradea, Uniunea Femeilor Bihor a organizat o masă rotundă care a avut ca temă de discuţie "S.O.S - Femeia în pericol". Astfel, reprezentanţi ai unor instituţii publice, respectiv ONG-uri, au dezbătut preţ de câteva ore situaţia femeii în dublă ipostază: mamă şi om de afaceri, precum şi problema copiilor abandonaţi.