Un ou roşu pentru fiecare familie de orădeni
Fie că se folosesc pentru prăjituri sau sunt vopsite, ouăle de găină sunt la mare căutare în perioada Sărbătorilor Pascale. Cererea de ouă de pe piaţa bihoreană este satisfacută în prezent de cinci agenţi economici bihoreni, trei dintre aceştia având o producţie de peste 5000 de ouă zilnic.
Potrivit informaţiilor primite de la Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, producţia fermelor din judeţ poate satisface cererea de ouă acum în pragul Paştelor. "În urma verificărilor făcute la fermele de ouă, am constatat că toate normele sunt respectate şi că randamentul galinaceelor este de 80%. Astfel, dacă o fermă deţine 10000 de găini, zilnic, 8000 dintre acestea vor da câte un ou", a declarat Aurel Indrie, medic veterinar din cadrul DSVSA Bihor, precizând că în această perioadă mulţi se vor aproviziona cu ouă din propriile gospodării.
Potrivit datelor primite de la instituţia responsabilă cu siguranţa veterinară, în judeţul Bihor există trei ferme mari care deţin peste 5000 de păsări ouătoare. Cererea crescută de ouă din perioada Paştelor a fost anticipată şi de producători, aceştia asigurând volumul de marfă cerut de comerţ. "De regulă, în perioada Paştelui, consumul de ouă se dublează. Dacă în medie într-o gospodărie se consumă în medie zece ouă pe săptămână, atât de Paştele Catolice, cât şi de cele Ortodoxe, cererea este dublă", ne-a informat Monica Silaghi, reprezentantul fermei Pelops SRL din Episcopia Bihor, unitate cu 15000 de exemplare galinacee, toate de rasă ouătoare.
Alte două ferme, Avivest SRL din Oradea şi Avimana SRL din Cordău, figurează în evidenţa DSVSA cu o populaţie de găini ouătoare între 5000 şi 10000 de exemplare. În total, se estimează că producţia zilnică de ouă în aceste ferme este în jur de 60000 de bucăţi, astfel fiecare familie orădeană va putea să aibă... un ou roşu pe masă.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.