În timp ce conducerea judeţului nu e în stare să susţină amenajarea unui muzeu, un orădean şi-a transformat cele două apartamente de la ultimul etaj într-un „lăcaş" care adăposteşte mii de obiecte din patrimoniul românesc şi european.

Rudolf Raab este un fost tehnician dentar orădean, care în ultimele patru decenii şi-a amenajat, la ultimul etaj al unui bloc de pe Splaiul Crişanei nr. 2, cele şapte camere într-un adevărat muzeu. Încă de pe hol, vizitatorii care-i trec pragul păşesc într-o lume arhaică a satului transilvănean, cu acele obiecte specifice de lemn, ceramică şi fier ale gospodăriilor ţăranilor. Odată intraţi în acest "sanctuar" al poveştilor din secolele XIX-XX, Rudolf Raab îşi preia rolul de muzeograf, respectând cu stricteţe traseul trasat prin apartamente. Fiecare colţ de perete a fost valorificat la maximum de Rudolf Raab, care spune să nu există o sistematizare a acestor obiecte etnografice. În acest "haos" bine conturat, regăsim obiecte de peste 150 de ani, unele culese de prin podurile ţăranilor din Bihor, dar şi cumpărate de la talcioc. Primul obiect, o oală din lut, a fost achiziţionat acum 35-40 de ani, de atunci pasiunea crescândă a orădeanului a reuşit să adune mii de lucruri încărcate de istorie: colecţii întregi de ceasuri de perete, călcătoare, lămpi, candelabre, radiouri, aparat foto, pipe, obiecte din gospodăriile ţăranilor, mojare, tablouri, fonograf, lacăte, râşniţe etc. Fiecare obiect are în spate o istorie veche de cel puţin două secole.

Rădăcini austriece

Din tabloul străbunicului Raabenstain Anton, născut în 1802, în Austria, răzbate povestea familiei Raab. "Stăbunicul meu, împreună cu un prieten din Budapesta, a venit în Transilvania şi a cumpărat o mină de aur. Cum mina a fost inundată, pierzând afacerea, prietenul acesta s-a sinucis. Străbunicul a rămas aici şi a murit în 1869", povesteşte Rudolf Raab, care are acum 78 de ani. Fiecare cameră adăposteşte câte un obiect care a făcut istorie. În prima încăpere, printre zecile de comori adunate, găsim şi un radio vechi din timpul Primului Război Mondial, pe care Rudolf Raab l-a împrumutat acum zece ani realizatorului unui film francezo-româno-maghiar. Tot aici găsim un pipător, care este mai degrabă un obiect de mobilier decorativ. Colecţia de ceasuri de perete din cea de-a doua cameră este una dintre cele mai valoroase, adăpostind ceasuri cu o vechime de 120 de ani. Tot aici, găsim o colecţie de lămpi din porţelan de maiolică. "În anul 1978 am avut prima mea expoziţie la Muzeul Ţării Crişurilor. Am dus cu mine 150 de obiecte, din care 80 de lămpi confecţionate din porţelanul cel mai fin", a adăugat orădeanul.

O colecţie de suflet

Colecţia sa este îmbogăţită de un fonograf  Edison, dar şi de două ceasuri spectaculoase cu tablouri şi muzică. Cele două ceasuri cu tablouri reflectă fiecare scene din bătăliile turcilor din secolul al XVI-lea şi sunt printre cele mai valoaroase obiecte de colecţie. Totodată, atmosfera din cea de-a patra încăpere este întregită, pe lângă muzica ceasurilor, şi de lumina unui spectaculos candelabru, cu 12 braţe, care funcţiona iniţial cu petrol. Candelabrul a fost cumpărat de la o familie din Săldăbagiu de Munte, care a povestit că a fost dat jos dintr-o biserică, obiectul având o vechime de 100 de ani. Tot în această cameră se găseşte şi cel mai greu obiect din casă, un ceas-mobilă, cu o pendulă în trei greutăţi. De asemenea, un alt obiect cu greutate este mojarul cu pistil din fier, având o greutate de până la 70 de kilograme. Bucătăria a fost decorată şi ea cu obiecte specifice acestei funcţiuni, la fel şi baia. Holurile sunt împânzite de lacăte, chei, lanţuri, clopoţei, dar şi sute de alte obiecte din gospodăria ţărănească. "Am aici un lacăt de patru kilograme, totodată rindeaua aceasta din lemn este din 1837, iar acest aparat cu tur de picior pentru lustruit tehnică dentară are o vechime de 100 de ani", povesteşte colecţionarul orădean. O altă încăpere a fost transformată într-un atelier de recondiţionare a obiectelor, care şi-au recăpătat, astfel, strălucirea epocilor trecute. Cu toate acestea, Rudolf Raab nu a recondiţionat lampa din maiolică cu petrol, care a fost adusă de la Ginta şi care păstrează urmele unui glonţ tras de ruşii ajunşi în sat, după al Doilea Război Mondial. Colecţionarul orădean povesteşte că obiectele cele mai greu achiziţionate au fost cele de la ţărăncile din Bihor. Un scaun din lemn adus de la nana Oana, de pe Valea Iadului, i-a fost cedat după îndelungi tratative. "Toate aceste obiecte aparţin de cultura unui popor. Aceste obiecte adunate de mine stau la baza istoriei unei naţiuni. Şi e ceva această colecţie. Nu mult, dar decât nimic, eu am contribuit la conservarea istoriei naţionale", mărturiseşte Rudolf Raab. Colecţionarul consideră că nu valoarea financiară a obiectelor adunate cu atâta trudă umană şi bănească fac acest muzeu al său să fie unul demn de aprecierea etnografilor, ci valoarea lor intrinsecă şi estetică. Uşile micului muzeu sunt deschise vizitatorilor de pretutindeni, fără ca măcar să plătească.