Consilierii judeţeni se vor reuni azi în şedinţă ordinară pentru a vota, printre altele, şi bugetul de venituri şi cheltuieli pe 2009. Comparativ cu anul trecut, se înregistrează o uşoară creştere a veniturilor, de la 234 milioane lei la 272 milioane lei. În schimb, lista de investiţii noi pentru acest an nu există.

Potrivit expunerii de motive, în acest an, din bugetul CJ Bihor se vor finanţa, în limita sumei de 20.000 lei, cheltuielile pentru reactualizarea monografiei judeţului, dar şi suma de 1.000.000 lei reprezentând cotizaţia către CS FC Bihor, în timp ce pentru sportul de masă s-a alocat suma de doar 500.000 lei. De asemenea, din noul buget al judeţului se va asigura şi decontarea cheltuielilor ocazionate de exercitarea atribuţiilor conducerii Consiliului Judeţean Bihor privind reprezentarea intereselor judeţului cu autorităţile locale române şi străine, cu persoane fizice sau juridice române şi străine, fără însă ca această sumă să fie precizată. Pentru asociaţii şi fundaţii s-a alocat suma de 300.000 lei, în timp ce pentru susţinerea cultelor s-a hotărât să se distribuie suma de 600.000 lei. De asemenea, pentru salarizarea celor 867 de persoane neclericale care lucrează în unităţile de cult s-a prevăzut suma de 7,9 milioane lei. În ce priveşte lista cu investiţii, aceasta nu există la proiectul de buget pe anul în curs. Într-un alt material care vizează fondul de rulment este prevăzută suma de 19 milioane de lei, aceasta fiind destinată câtorva investiţii demarate în mare parte anul trecut: reparaţii capitale şi amenajări interioare pentru sediul nou al Muzeului Ţării Crişurilor; reabilitare DJ Beliu - Tinca Leş; reabilitare şi modernizare DJ Sudrigiu - Boga Padiş; modernizare DJ Marghita - Tăşnad; modernizare DJ Cetariu - Cauaceu; reabilitare şi modernizare DJ Uileacu de Criş - Bălaia - Burzuc - Sârbi; modernizare DJ Remeţi - Barajul Leşu; modernizare DJ Bicaciu - Ianoşda; modernizare DJ Botean - Bălaia; reabilitare şi modernizare DJ Sudrigiu - Pietroasa - Cabana Padiş; modernizare DJ Tăşad - Copăcel - Şerghiş; respectiv reabilitare DJ 792 Beliu - Tinca - Leş.