Tudor Chirilă, la Oradea Biloxi Blues - cel mai mare turneu naţional de teatru şi petreceri
Începând de astăzi, 12 martie, Tudor Chirilă şi gaşca pleacă în turneu naţional cu cea mai jucată piesă de pe Broadway, "Biloxi Blues", scrisă de Neil Simon, marele dramaturg american, "regele comediei de pe Broadway". Regia spectacolului este semnată de Iarina Demian.
Din distribuţie fac parte: Tudor Chirilă, Paul Ipate, Andrei Vizitiu, Constantin Diţă, Ioana Barbu, Bogdan Cotleţ, Dan Rădulescu şi Radu Iacoban. Fiecare reprezentaţie va fi urmată de Biloxi Army Party, o petrecere care are ca temă armata, iar ca scop - o promovare neconvenţională a teatrului. Cu stand-up comedy, concursuri, muzică bună, petrecerile se adresează atât publicului care a fost la teatru, cât şi tinerilor care caută un mod original de distracţie. Turneul începe astăzi, 12 martie, la Cluj-Napoca, şi continuă la Timişoara, pe 13 martie. La Oradea, "Biloxi Blues" se va juca pe 14 martie, la Casa de Cultură a Sindicatelor, începând cu ora 19.00, şi "Biloxi Army Party" în Heat Club, de la ora 22.00. În zilele de 19, 20 şi 21 martie, echipa Biloxi Blues va fi prezentă pe scenele din Suceava, Iaşi şi Piatra Neamţ. Urmează: pe 26 martie - Braşov, 27 martie - Târgu Mureş şi 28 martie - Ploieşti. După o pauză de două săptămâni, perioada Paştelui, turneul continuă la Arad, Baia Mare, Satu Mare, Deva, Constanţa, Craiova, Sibiu, Râmnicu Vâlcea, Bacău, Galaţi şi Brăila. Toate detaliile despre turneul de teatru şi petreceri, Biloxi Blues & Biloxi Army Party, precum şi informaţii despre piesă, regizor şi trupă se pot afla accesând site-ul www.biloxiblues.ro.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.