Trei bihoreni şi-au pierdut viaţa în accidente cu motocicleta
În perioada aprilie 2006 - aprilie 2007, pe şoselele din judeţul Bihor s-au produs 18 accidente rutiere în care au fost implicaţi motociclişti. Evenimentele nefericite s-au soldat cu trei morţi şi 15 răniţi.
Potrivit poliţiştilor din cadrul SPR Bihor, în cele mai multe cazuri conducătorii mopedelor au fost răniţi grav. În trei cazuri însă, o pasageră şi alţi doi motociclişti şi-au pierdut viaţa. Incidentele rutiere s-au produs atât în Oradea, cât şi în Oşorhei, Salonta, Biharia, Finiş sau Tinăud. Numai joi au avut loc trei accidente rutiere în care au fost implicaţi un biciclist şi doi motociclişti. În localitatea Urvind, P.A., de 61 de ani, din Cacuciu Nou, în timp ce circula cu un motoscuter, a efectuat un viraj la stânga fără să se asigure. În aceeaşi direcţie de mers se deplasa şi B.A., de 32 de ani, care conducea un autoturism Dacia. Conducătorul auto a efectuat o manevră pentru a evita motoscuterul, iar autoturismul s-a răsturnat pe partea dreaptă a direcţiei de mers. Din fericire, leziunile suferite de conducătorul auto nu au fost grave. Tot joi, pe Calea Aradului din municipiul Oradea, G.I., de 52 de ani, în timp ce conducea un autoturism marca Dacia, înaintea intersecţiei cu strada Abatorului, pe marcajul pietonal, s-a angajat în depăşirea unui biciclist, pe care l-a acroşat uşor. Victima, S.L., de 39 de ani, din localitatea bihoreană Holod, se deplasa pe bicicletă şi oprise pe axul drumului pentru a vira la stânga. În urma evenimentului rutier biciclistul a suferit leziuni uşoare, pentru îngrijirea cărora nu s-a impus spitalizarea. Şi tot joi, pe strada Seleuşului din Oradea, P.F., de 19 ani, în timp ce conducea un autoturism marca Dacia, nu s-a asigurat la efectuarea unui viraj la stânga spre strada Eftimie Murgu şi a acroşat o motocicletă marca Kawasaki, condusă de orădeanul M.R., de 19 ani, care se afla în depăşirea sa. În urma accidentului rutier, pasagera motocicletei, orădeanca B.C., de 23 de ani, a suferit leziuni pentru îngrijirea cărora a fost transportată la spital.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.