Crucea Roşie Română, în colaborare cu Televiziunea Română, organizează, mâine, 22 septembrie 2007, "Teledonul pentru Crucea Roşie", într-o ediţie specială a emisiunii "Surprize. Surprize", tema campaniei umanitare fiind ajutorarea persoanelor în vârstă aflate în suferinţă. Evenimentul va fi prezentat de Andreea Marin Bănică şi se va desfăşura în intervalul orar 20.00 - 24.00, cu transmisie în direct pe postul naţional, unde vor fi anunţate cele două linii telefonice cu valoare de doi, respectiv zece euro, prin care se vor face donaţiile. Filiala Bihor a Crucii Roşii face apel la bihoreni să se alăture efortului de realizare a acestui proiect de strângere de fonduri.