Timp de trei zile, Parcul 1 Decembrie a găzduit prima ediţie a Târgului „Produs de Cluj", organizat de Asociaţia „Produs de Cluj", în parteneriat cu Primăria Oradea şi Consiliul Local Oradea. În cadrul târgului au fost amenajate aproximativ 70 de standuri cu produse tradiţionale şi de artizanat, iar pe scenă au urcat îndrăgiţi artişti locali şi clujeni.

Organizat în premieră la Oradea, Târgul „Produs de Cluj" şi-a propus să promoveze producătorii locali, artele şi meşteşugurile tradiţionale specifice zonelor Cluj şi Bihor, dar şi din restul Transilvaniei. Astfel, de vineri până duminică, orădenii amatori de produse tradiţionale şi bio au avut la dispoziţie aproximativ 70 de standuri ale unor producători şi artizani din Cluj, Mureş, Bihor, Braşov şi Maramureş. Cei care au venit în Parcul 1 Decembrie au avut de ales între alimente din carne realizate în gospodăriile proprii după reţete originale, lactate, dulceţuri şi sucuri naturale, miere de albine, ulei presat la rece, produse de patiserie şi ciocolată de casă. De asemenea, orădenii au putut cumpăra costume populare tradiţionale din Transilvania, sculpturi în lemn şi piatră, bijuterii hand made, produse pe bază de lavandă, săpunuri naturale, cosmetice bio, precum şi obiecte realizate din sticlă şi fier forjat, articole de pielărie. Nu au lipsit nici tarabele cu mici şi bere, pe unde a trecut majoritatea celor care au venit la târg.

Un alt punct de atracţie a fost scena amplasată lângă statuia Ostaşului Român şi pe care au urcat îndrăgiţi artişti locali şi clujeni. Astfel, în spectacol au evoluat, printre alţii, artiştii: Aurel Şuteu, Ioan Dordoi, Marius Ciprian Pop, Vasile Coca, Sava Negrean Brudaşcu, Lavinia Daiana Mariş, Mariana Morcan, Amalia Codorean Chindriş, Angela Rusu etc. Pentru cei mici au fost organizate momente speciale, respectiv un atelier de sculptură în fructe şi legume, spectacol de păpuşi, precum şi un parc de distracţii.

Asociaţia „Produs de Cluj" a fost înfiinţată în 2010 de Consiliul Judeţean Cluj, Centrul pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Cluj şi Agro Transilvania. Scopul organizaţiei este sprijinirea micilor meseriaşi şi producători locali insuficient de puternici din punct de vedere economic pentru a se promova singuri.