Timp de două zile, ieri şi azi, la Lotus Market, se desfăşoară a treia ediţie a Târgului finanţatorilor. La deschiderea oficială care a avut loc ieri, pe lângă autorităţile locale şi judeţene, au participat Florian Neagu, şeful Serviciului Riscuri Macroprudenţiale de la Direcţia de Stabilitate Financiară din cadrul BNR, Ştefan Nanu, director al Direcţiei Generale de Trezorerie şi Datorie Publică din cadrul Ministerului Economiei şi Finanţelor, precum şi reprezentantul Uniunii Naţionale a Patronatului Român, ambasadorul Pavel Platona. Târgul finanţatorilor este organizat de Federaţia Patronilor Bihor (FPB), împreună cu Confederaţia Asociaţiilor de Afaceri Transilvania, sub înaltul patronaj al Uniunii Naţionale a Patronatului Român. La eveniment participă 18 expozanţi, bănci, societăţi de asigurări, fonduri de garantare şi sponsori. Preşedintele Federaţiei Patronilor Bihor, Ioan Lucian, a declarat că Târgul încheie ciclul de acţiuni demarate pe parcursul a şase luni la nivel naţional. "Am încercat să aducem aici cele mai importante bănci, societăţi de asigurări şi fonduri de creditare din România. Vrem să oferim orădenilor posibilitatea de a trece în revistă tot ce e mai bun pe piaţa bancară", a declarat Lucian. Acesta a anunţat că FPB a trimis invitaţii la peste 600 de firme din Bihor şi din ţară pentru a participa la cea de-a treia ediţie a Târgului Finanţatorilor, pentru a compara oferta de creditare a băncilor participante. De asemenea, au fost împărţiţi peste 5.000 de fluturaşi în Oradea, astfel încât locuitorii municipiului de pe Crişul Repede să fie înştiinţaţi de evenimentul de la Lotus Market. Scopul organizării acestui târg este acela de a facilita accesul firmelor şi persoanelor fizice la informaţii cu privire la ofertele de creditare şi de asigurare existente pe piaţa bancară românească. În cadrul Târgului finanţatorilor, reprezentantul BNR, Ştefan Nanu, a fost gazda primului seminar intitulat "Oportunităţi şi riscuri de finanţare a companiilor", prezentat imediat după inaugurare.