Sâmbătă, de la ora 9.00, în holul Sălii Sporturilor, s-a desfăşurat cea de-a XII-a ediţie a TârguluI Anticarilor şi Numismaţilor şi a doua organizată în cursul acestui an. Sâmbătă, timp de aproximativ şapte ore, sute de orădeni au vizitat târgul admirând obiectele de artă decorativă de interior, mobilier şi colecţiile de monede. La manifestare au participat, potrivit lui Romulus Pop, reprezentant al societăţii comerciale organizatoare Extensive SRL Oradea, 20 de anticari şi 10 numismaţi, din Oradea, Salonta şi Biharia, dar şi din Timiş, Bucureşti, Satu Mare şi Ungaria. Pe lângă obiectele de mobilier şi colecţiile de monede, la târg au fost expuse lucrări de artă plastică (pictură, sculptură, grafică etc.), obiecte de artă decorativă, de interior (sfeşnice, lămpi, ceasuri etc.), de tapiserie, de cartofilie şi filatelie. Următoarea manifestare de acest gen se va desfăşura, probabil, în toamna acestui an.