Substaţia de ambulanţă de la Suplacu de Barcău şi-a deschis porţile
Ieri a avut loc deschiderea oficială a substaţiei de ambulanţă de la Suplacu de Barcău, care va asigura serviciile medicale de urgenţă pentru această zonă. Aceasta este cea de-a doua substaţie inaugurată în acest an, iar numărul substaţiilor funcţionale din judeţ va continua să crească.
Începând de ieri, substaţia de ambulanţă de la Suplacu de Barcău este funcţională. Pentru punerea acesteia în funcţiune au fost necesare fonduri în valoare de 50.000 lei, doar pentru reabilitarea clădirii şi a garajului. Aceşti bani au fost alocaţi din bugetul local, lucrările de reabilitare fiind demarate în luna iulie a anului trecut şi finalizate la începutul acestui an. De dotarea substaţiei s-a ocupat Serviciul Judeţean de Ambulanţă Bihor, care a furnizat şi ambulanţa pentru serviciile de urgenţă. Pentru a asigura condiţiile de funcţionare, au fost realizate branşarea la reţeaua de apă curentă, canalizare şi la reţeaua de gaz, astfel că punctul posedă şi o centrală termică proprie. Demersurile pentru realizarea acestei substaţii au fost demarate încă din 1995, dar din anumite motive lucrările au fost amânate în repetate rânduri. Acum în Suplacu de Barcău serviciile medicale sunt oferite de un cabinet al unui medic de familie, un centru de permanenţă cu cinci doctori şi, de ieri, serviciu de ambulanţă. Serviciile medicale de urgenţă vor fi asigurate de un personal format din cinci asistenţi medicali şi cinci ambulanţieri. Deschiderea oficială de ieri a beneficiat de prezenţa mai multor personalităţi ale judeţului, deputaţii Cornel Popa, Valeriu Boeriu şi Adrian Merka, preşedinta Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Bihor, Simona Ardelean, Tiberiu Bondar, directorul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Bihor, alături de reprezentanţi ai autorităţilor locale. Conform celor de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă, în următoarea perioadă îşi vor deschide porţile încă două substaţii de ambulanţă localizate în Valea lui Mihai şi Bratca, iar deschiderea a încă patru (la Sălard, Popeşti, Tileagd şi Tinca) aşteaptă aprobarea Ministerului Sănătăţii.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.