După discuţii ce au durat aproape două ore, bugetul judeţului Bihor şi al instituţiilor subordonate pe anul 2018, a trecut de votul consilierilor judeţeni, în ciuda faptului că reprezentanţii PNL au declarat că nu votează, cerând o şedinţă extraordinară pentru săptămâna viitoare. În cele din urmă, cu sprijinul, voit sau nevoit, al unuia dintre ei, bugetul a trecut cu 18 voturi pentru şi 16 voturi împotrivă...

 

Înarmați cu pancarte, fluiere și vuvuzele, peste 300 de angajați ai Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Bihor au protestat ieri, în fața Consiliului Județean Bihor, nemulțumiți că nu și-au primit salariile întregi pe luna martie, ci doar în procent de 70%.

„Vouă nu vă pasă ce punem la copii pe masă”, „Noi votul nu vi-l dăm, dacă salariul nu-l luăm!”, „Votați, nu boicotați!”, „Vrem salarii, nu scenarii!”, sunt doar câteva dintre mesajele care s-au regăsit pe pancartele protestatarilor. „Protestăm pentru că nu ne-am primit salariile pe luna martie, decât în procent de 70%, în condițiile în care colegii din Consiliul Județean spun că sunt bani și că au fost cheltuieli pe anunțuri de Paști, pe motorină etc. Noi nu avem alte venituri, cum au dânșii. Asistenții maternali au 1.600-1.700 lei, iar noi ajungem până la 3.000 de lei, cel mai mare salariu, cu 20 de ani vechime în Direcție”, ne-a declarat Ramona Lunca, președinta Sindicatului Familia.

Din cauza faptului că nu și-au primit salariile pe luna martie integral, ci doar în procent de 70%, oamenii nu pot să-și plătească utilitățile și nici să-și achite ratele la bănci, ceea ce duce la penalități.

„Ratele nu au culoare politică!” a fost unul dintre mesajele transmise de protestatari.

În jurul orei 11.00, liderii de sindicat și câțiva protestatori au urcat în sala mare a CJ, pentru a participa la ședință.

 

Cornel Borza „şi-a ajutat” colegii

 

În deschiderea şedinţei, preşedintele CJ Bihor, Pasztor Sandor, a făcut apel la calm, în caz contrar declarându-se hotărât să apeleze la organele de ordine. În ciuda argumentelor aduse de conducerea CJ Bihor referitoare la faptul că acest buget nu include bani pentru primării, ci doar bani pentru funcţionarea instituţiei şi plata salariilor, aleşii liberali au rămas fermi pe poziţie, declarând că nu vor vota bugetul în această şedinţă şi propunând o şedinţă extraordinară pentru săptămâna viitoare, când ar fi venit cu propriul proiect de buget. După luări de cuvânt ce au durat aproximativ o oră şi jumătate, fără a se ajunge la un consens, proiectul de buget a fost supus la vot şi chiar a şi trecut, cu 18 voturi pentru şi 16 împotrivă, spre suprinderea tuturor celor din sală, dar mai ales a reprezentanţilor PNL. „Mulţumim colegului din opoziţie, care ne-a ajutat”, a spus Ioan Mang. Cel care, intenţionat sau din greşeală, şi-a dat acordul pentru buget a fost îndrăgitul interpret de muzică populară, Cornel Borza, care nu a dorit să facă nicio declaraţie. În schimb, colegul său de partid, Dacian Foncea, a găsit o explicaţie pentru gestul său, şi anume a spus că „e o fire mai sensibilă” şi s-a săturat să-l tot întrebe colegii când îşi primesc salariile.