Spectacolul cu Maia Morgenstern, anulat
Afişele care au împânzit peste noapte oraşul Oradea, cu spectacolul "Mic şi-al dracului", al Teatrului Evreiesc de Stat, avându-i ca protagonişti pe Maia Morgenstern şi Vali Roşca, au fost lipite abuziv, fără ca, în prealabil, să existe o înţelegere între firma de impresariat din Bucureşti şi Teatrul de Stat din Oradea.
Lucian Silaghi, directorul Teatrului de Stat Oradea, ne-a mărturisit că afişele postate în tot oraşul, care anunţă că spectacolul "Mic şi-al dracului", cu Maia Morgenstern, se va juca pe 21 februarie, de la ora 19.00, pe scena teatrului orădean, nu va avea loc. Motivul invocat este că impresarii s-au grăbit să lipească afişe fără a avea, în prealabil, o înţelegere cu Teatrul de Stat Oradea. "Nu a vorbit nimeni de la firma de impresariat cu mine despre acest spectacol. Nu voi mai accepta la Oradea spectacole de mâna a doua, chiar dacă distribuţia este una deosebită. Voi trimite angajaţii de la afişaj să dezlipească toate aceste afişe pentru a nu induce şi mai mult publicul în eroare", a arătat Lucian Silaghi. Vestea bună este că pe 21 februarie, la Teatrul de Stat Oradea, se va juca spectacolul Teatrului Naţional "I.L.Caragiale", "Idolul şi Ion Anapoda", o comedie amară de George Mihail Zamfirescu, avându-l în distribuţie pe cunoscutul actor Dan Puric.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.