Sindicaliştii cer majorarea salariului minim
Ieri, înainte de prânz, aproximativ şaizeci de sindicalişti, reprezentând filialele locale ale Cartel Alfa şi CNSLR Frăţia au luat parte la un protest în faţa sediului Prefecturii Bihor, pentru a-şi face cunoscute revendicările salariale, cea mai importantă fiind majorarea salariului minim la 540 de lei.
Potrivit preşedinţilor Cartel Alfa, Florin Paşcu, şi CNSLR Frăţia Bihor, Ioan Marfici, principala revendicare a sindicaliştilor este stabilirea salariului minim pe economie, până în decembrie 2008, la nivelul de 540 de lei. Sindicaliştii au început, la nivel naţional, acţiunile de protest miercurea trecută, pichetând, timp de trei ore, sediile ministerelor Muncii şi Finanţelor. Aceştia au anunţat că vor iniţia o serie de proteste la sediile celor două ministere şi ale prefecturilor din ţară aproximativ două săptămâni, timp în care pregătesc un miting de amploare în faţa Guvernului, dacă Executivul nu va aproba până atunci majorarea salariului minim de la 500 la 540 de lei, aşa cum s-a angajat în protocolul încheiat în decembrie anul trecut. De asemenea, reprezentanţii sindicaliştilor s-au întâlnit, joi, cu premierul Călin Popescu Tăriceanu, însă nu au ajuns la un acord în privinţa majorării salariului minim pe economie şi au decis să continue discuţiile săptămâna viitoare, la întâlnire urmând să fie invitaţi şi reprezentanţi ai Băncii Naţionale a României, pentru a prezenta date privind evoluţia inflaţiei. Într-o altă ordine de idei, premierul Tăriceanu a apreciat că solicitarea sindicatelor de majorare a salariului minim este una legitimă, în încercarea de promovare a intereselor angajaţilor, dar a amintit că hotărârea de guvern de la sfârşitul anului trecut precizează clar că salariul minim poate fi majorat la 540 lei, de la 1 iulie, în funcţie de anumite condiţii, respectiv evoluţia creşterii economice, a productivităţii muncii şi a inflaţiei. "În urma discuţiilor de astăzi (n.r. - ieri), prefectul a analizat revendicările sindicaliştilor, urmând ca memorandumul depus să fie înaintat Guvernului pentru a fi analizat şi a se dispune măsurile care se impun", după cum ne-a precizat Liviu Andrica, directorul Cancelariei Prefecturii.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.