Joi seara, Organizaţia Municipală de Femei a Partidului Democrat -Filiala Oradea a organizat o masă rotundă având ca temă "Şi copiii au drepturi". Masa rotundă a fost deschisă de preotul Mircea Ioniţă (Biserica Militară), care le-a vorbit celor prezenţi despre fenomenul de abandon. "Fiecare familie care se hotărăşte să aducă pe lume un copil ar trebui să se gândească la acest lucru ca la o mare responsabilitate. Totodată, societatea, instituţiile orădene ar trebui să se implice mult mai mult în prevenirea fenomenului de abandon". Discuţiile au continuat cu dezbaterea legii nr. 272 din 2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copiilor, principiile care stau la baza legii, respectiv dreptul la viaţă al copilului. În ultima parte a discuţiilor, a fost prezentată structura Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Bihor (DGASPC), precum şi date statistice referitoare la numărul copiilor din judeţul Bihor, care se cifrează la 135.000, adică aproximativ 20% din populaţia judeţului Bihor. Totodată, potrivit unor statistici oferite de reprezentanţi ai Spitalului Clinic de Copii "Dr. Gavril Curteanu", anul trecut, în spital, s-au înregistrat circa 130 de cazuri sociale (copii abandonaţi). De menţionat că atmosfera întâlnirii a fost destinsă cu sprijinul trupei de balet "Sweet Melody", din cadrul Casei Tineretului din Oradea, micuţele balerine fiind supravegheate îndeaproape de instructorii Ramona şi Cristina Gavriş.